Despre noi
de la proiectare până la fabricare
În 1992, după finalizarea stagiului militar am plecat să lucrez în străinătate la o firmă ce se ocupa cu fabricarea autocolantelor. Obiectivul meu principal nu erau banii, mai degrabă doream să câștig experiență.
În această perioadă am făcut cunoștință cu noțiuni noi. Am aflat ce înseamnă serigrafia, laminarea sau ștanțarea, și m-am gândit, că dacă acolo funcționează, va fi viabil și acasă.
Prima dată am luat legătura cu firme, care din punct de vedere tehnic aveau la dispoziție totul ca să înceapă procesul serigrafic.
După doi ani, în 1994 am fondat propria mea firmă și ca întreprinzător debutant am început să construiesc Multi Nr-ul de azi.
La început, a trebuit să găsesc acel produs, care încă nu exista pe piață. Primul meu produs a fost o etichetă multifuncțională, pe care o fabricăm des și în prezent, iar de aici provine și inspirația denumirii firmei.
Chiar la început, după fabricarea primei etichete, obiectivul meu principal a fost să produc pentru firme multinaționale. Pentru a putea face față, am avut nevoie de suport: tehnologie și echipă corespunzătoare. La achiziționarea primei linii de producție s-a născut ideea că pe lângă fabricarea etichetelor am putea introduce și shelf liner-e din plastic sau display-uri din carton. Am realizat produsul, și cu aceasta am devenit primii pe piața locală care au reușit fabricarea acestor piese.
Lărgirea paletei de produse ne-a permis dezvoltarea firmei, și cu timpul am reușit să procur imprimante mai mari și mașini de termoformare.
Consider un avantaj, că lucrez cu o echipă formată din 70 de persoane pe o suprafață de producție de 3000 m2 și am la dispoziție tehnologie diversificată începând de la proiectare până la fabricare.
Putem face față tuturor comenzilor, fie ele mai mici sau mai mari. Mai demult, ne străduiam să punem pe piață o gamă cât mai variată de produse, însă cu timpul am ajuns să acordăm prioritate calității produselor și satisfacției clienților noștri.
Bokor-Tóth Zoltán
Managing Director
Principalele tehnologii de producție
Serigrafiere UV si Solvent, Tipărire digitală pe medii rigide și role, Stanțare plană, Tăiere și debitare cu laser, Frezare, routare și scanare în 2D-3D, Termoformare prin vacumare, Înfoliere cu plastic a plăcilor de MDF, Flockare, plusare.
Multinr:
rezumat în cifre
-
2000 comenzi anual
-
800 modele realizate
-
2500000 numar de bucăți produse
-
650 produse unice
Lucrăm cu drag pentru toți
Câțiva dintre colaboratori
Testimoniale
Păreri de la colaboratorii noștri
-
În cei aproape 20 de ani de când ne știm, am încercat, am realizat, am reușit și da, mai mult decât orice a existat comunicare și deschidere! Pentru mine Multinr înseamnă acum: oameni dedicaţi, soluţii, interacţiune, proiecte finalizate! Mulţumesc pentru colaborare și autograful profesional!
Ana Maria Moraru
Production & Strategic Manager POSM
BT Production
-
Perfect tool to support our mission of helping companies find small business loans. HubSpot puts all marketing tools into one place and is a powerful system that is easy to use. Inbound marketing is the future and HubSpot is the right solution to take us there.
George Titulescu Măreș
Departament Marketing
FRB Sfântu Gheorghe
-
Perfect tool to support our mission of helping companies find small business loans. HubSpot puts all marketing tools into one place and is a powerful system that is easy to use. Inbound marketing is the future and HubSpot is the right solution to take us there.
George Titulescu Măreș
Departament Marketing
FRB Sfântu Gheorghe
Ne sunt mereu alături
Partenerii noștri